Au crescut Taxele Notariale pentru tranzacțiile imobiliare

Au crescut Taxele Notariale pentru tranzacțiile imobiliare

Au crescut Taxele Notariale pentru tranzacțiile imobiliare.

Daca tot a crescut TVA-ul, au crescut dobânzile, au crescut prețurile, ce s-au gândit cei de la Uniunea Națională a Notarilor Publici din Romania si Ministerul Justiției … hai mă sa mărim si noi Taxele Notariale pentru tranzacțiile imobiliare, si nu numai. Si cum altfel daca nu pe 27.12.2023, la final de an, ca na lumea era ocupată cu pregătirile pentru Revelion.

Dacă cumva nu știați, in cazul unei tranzacții imobiliare, notarii au o grila minima sub care nu pot factura. Bine, pot factura mai puțin cu 90% dacă ești notar sau soț / soție, cu ’70% mai puțin dacă ești magistrat sau soț / soție de magistrat sau 15% mai puțin dacă ești jurist sau avocat.

De ce tarife minime într-o casta in care nu exista concurenta? La asta nu știu sa răspund, oricum notarul îl alegi în funcție de calitatea serviciilor pe care le prestează si nu după costul cel mai mic, sau cel puțin așa ar trebui sa fie in opinia mea. 

Dar haideți sa vedem care erau tarifele minime pe care le plăteai notarului pentru o tranzacție imobiliară pana in 26.01.2024, data la care Ordinul a fost publicat in Monitorul Oficial:

“Pentru acte translative ale dreptului de proprietate și de constituire a altor drepturi reale care au ca obiect bunuri imobile

  • a) până la 15.000 lei – 2,2%, dar nu mai puțin de 150 lei
  • b) de la 15.001 lei la 30.000 lei – 330 lei + 1,6% pentru suma care depășește 15.001 lei
  • c) de la 30.001 lei la 60.000 lei – 580 lei + 1,3% pentru suma care depășește 30.001 lei
  • d) de la 60.001 lei la 300.000 lei – 970 lei + 0,9% pentru suma care depășește 60.001 lei
  • e) de la 300.001 lei la 600.000 lei – 3.130 lei + 0,65% pentru suma care depășește 300.001 lei
  • f) peste 600.001 lei – 5.080 lei + 0,44% pentru suma care depășește 600.001 lei”

Din 2024, pentru ca tot suntem mai bogați, noile tarife sunt:

“Onorariile pentru autentificarea actelor translative ale dreptului de proprietate și de constituire a altor drepturi reale care au ca obiect bunuri imobile

  • a) până la 20.000 lei – 2,2%, dar nu mai puțin de 230 lei
  • b) de la 20.001 lei la 35.000 lei – 440 lei + 1,9% pentru suma care depășește 20.001 lei
  • c) de la 35.001 lei la 65.000 lei – 725 lei + 1,6% pentru suma care depășește 35.001 lei
  • d) de la 65.001 lei la 100.000 lei – 1.205 lei + 1,5% pentru suma care depășește 65.001 lei
  • e) de la 100.001 lei la 200.000 lei – 1.705 lei + 1,1% pentru suma care depășește 100.001 lei
  • f) de la 200.001 lei la 600.000 lei – 2.805 lei + 0,9% pentru suma care depășește 200.001 lei
  • g) peste 600.001 lei – 6.405 lei + 0,6% pentru suma care depășește 600.001 lei”

Ai făcut si un credit ipotecar? Nici o problema, au crescut taxele notariale si aici. 

Pana acum, “Actele de garanție mobiliară sau imobiliară, altele decât cele prevăzute în anexa nr. 1 pct. 25

  • a) până la 50.000 lei – 0,65%, dar nu mai puțin de 100 lei
  • b) de la 50.000 lei la 100.000 lei – 325 lei + 0,5% pentru ceea ce depășește 50.000 lei
  • c) de la 100.000 lei la 200.000 lei – 575 lei + 0,32% pentru ceea ce depășește 100.000 lei
  • d) de la 200.000 lei la 500.000 lei  – 895 lei + 0,13% pentru ceea ce depășește 200.000 lei
  • e) peste 500.000 lei  – 1.285 lei + 0,07% pentru ceea ce depășește 500.000 lei”

2024 – “V. Autentificarea actelor de garanție mobiliară sau imobiliară, altele decât cele prevăzute în anexa nr. 1 pct. 24 și 25

  • a) până la 50.000 lei – 0,85%, dar nu mai puțin de 150 lei
  • b) de la 50.001 lei la 100.000 lei – 425 lei + 0,5% pentru ceea ce depășește 50.000 lei
  • c) de la 100.001 lei la 200.000 lei – 750 lei + 0,46% pentru ceea ce depășește 100.001 lei
  • d) de la 200.001 lei la 500.000 lei – 1.209 lei + 0,19% pentru ceea ce depășește 200.001 lei
  • e) peste 500.001 lei – 1.778 lei + 0,10% pentru ceea ce depășește 500.001 lei”

Bai, cum sa va spun, nu mă pot abține, nici locurile de veci nu au scăpat 🙂 “Pentru autentificarea actelor de donație sau partaj care au ca obiect locurile de înhumare, onorariul se stabilește la 1% din valoare, dar nu mai puțin de 225 lei.” Asta de la 150 de lei. Cât despre divorțuri avem creștere de tarif între 50% si 140%.

Dacă sunteți curioși să vedeți noile taxe notariale din 2024 le puteți găsi aici.

Hai, sa aveți un 2024 bun si sa va găsiți casa dorită!

P.S. Despre cum va sta piața rezidentiala in 2024 am scris în ultimul articol de pe blog: Pariurile Pietei Imobiliare in 2024. 

Au crescut Taxele Notariale pentru tranzacțiile imobiliare, un articol din seria #StiiDeLaG

Georgian Marcu

Georgian Marcu, Consultant & Owner
Green Angels – Real Estate with a flair for Style
Realtor® & Certified Residential Specialist ®
Mobile: +40 747 774 714
Email:

Ce am mai scris