Inainte de a te apuca serios sa cauti o proprietate pentru achizitie, iti propun sa iti analizezi cu mare atentie nevoile, indiferent ca vorbim de un apartament de lux, un duplex, un penthouse sau chiar o vila de patrimoniu. Discuta cu cei din familia ta si vedeti impreuna care sunt cele mai importante caracteristici de care ai nevoie, astfel incat cand te intorci acasa sa te simti ACASA.
Tine cont ca nu exista proprietatea cea mai buna pentru toata lumea, ci este important sa gasesti acea proprietate perfecta/ideala pentru tine. Pune-ti intrebari si analizeaza toate aspectele esentiale. La sfarsitul acestui prim pas ar trebui sa stii clar ce tip de locuinta ti se potriveste: in ce cartier, ce suprafata ar trebui sa aiba astfel incat se te simti confortabil , de cate camere ai nevoie, de cate bai, locuri de parcare, etc.
Tot in acest pas ar trebui sa stii care este bugetul estimativ pentru achizitie. In caz ca este necesara cofinantare bancara, este momentul sa incepi demersurile pentru o preaprobare financiara din partea bancii.
Sa analizam pe scurt cele mai importante aspecte:
Desi este o discutie foarte importanta care necesita ceva timp, voi incerca sa iti transmit cateva idei importante, fiecare dintre ele putand fi discutate intr-un articol separat.
Tipul proprietatii: Apartament sau casa? O casa necesita destul de mult timp investit spre deosebire de un apartament in bloc unde tot ceea ce tine de cladire este intretinut de administrator. Trebuie sa tii cont si de faptul ca intr-un complex rezidential vei avea de platit taxe de mentenanta lunara a intregului complex si a tuturor facilitatilor pe care le ofera acesta, indiferent ca le folosesti sau nu. Pe de alta parte, o casa iti ofera intimitatea si confortul pe care nu il vei gasi niciodata la bloc.
Apartament, duplex sau penthouse? In ultimii ani, dezvoltatorii imobiliari au gandit proiectele rezidentiale astfel incat sa raspunda si nevoilor celor mai exigenti dintre noi care isi doresc un duplex sau un penthouse.
Un duplex ofera avantajul de a fi dispus pe doua niveluri ceea ce se traduce intr-un confort si o intimidate sporita prin separarea zonelor de zi si de noapte. Altfel spus, putem primi vizite linistiti in timp ce pe nivelul de noapte unul din membrii familiei se odihneste.
Penthouse-ul este dispus la ultimul nivel al cladirii si se diferentiaza de celelalte apartamente din cladire prin suprafete mai generoase, prin arhitectura, priveliste, finisaje de lux, terase mai generoase etc. Penthouse-ul reprezinta alegerea facuta de cei mai pretentiosi dintre noi.
Cartierul: Tine cont de zona si de accesul catre locul in care lucrezi, in care duci copilul la scoala/gradinita si unde iti petreci timpul liber, de hobby-urile pe care le ai (iti place sa alergi dimineata, sa inoti, sa joci tenis sau fotbal) si nu in ultimul rand de cat de bine este cotata zona in conditiile in care ar trebui sa revinzi proprietatea.
Numarul de camere, de bai si locurile de parcare: De cate camere ai nevoie, de cate dormitoare? Ai nevoie sa lucrezi de acasa si ar mai fi util un birou? Daca planuiesti ca in scurt timp sa iti maresti familia nu ar fi mai bine ca daca tot faci o achizitie sa tii cont si de acest factor? Poate muncesti foarte mult, esti singur si acasa ajungi doar sa dormi: are sens un apartament 3 camere?
In acest prim pas ar trebui acordata o atentie deosebita in a nu confunda dorintele cu nevoile.
Pentru a intelege mai bine diferenta dintre nevoi si dorinte o sa iti dau un scurt exemplu.Acum ceva timp am fost la vizionarea unui penthouse cu un client a carui dorinta expresa era ca proprietatea pe care o va achizitiona sa dispuna de o terasa mare, unde sa isi poata petrece timpul cu prietenii. Vizionare la proprietatea speciala din toate punctele de vedere a placut din prima, iar clientul a luat decizia de achizitie, dat fiind ca avea si o terasa de 60 mp. Revizionarea cu factorul decizional (in general, in acest domeniu, noi barbatii avem ultimul cuvant: da, draga), care in momentul in care a vazut terasa a inceput sa intrebe “dar ce facem cu cel mic, daca intra prin balustrada?” a adus schimbari. Pana atunci, niciunul din noi nu s-a gandit la aceasta problema. Era clar ca aveau nevoie de un spatiu deschis, unde sa isi petreaca timpul cu prietenii, dar in acest apartament aveam o problema. In cele din urma, au ales sa achizitioneze un superb duplex cu gradina engleza in suprafata de peste 60 mp, unde sa isi poata petrece timpul cu prieteni, iar “cel mic” (care am aflat ca este un caine de talie mica) sa poata alerga in voie.
Concluzie: Daca nu faci analiza nevoilor intr-un mod corect, atunci poti avea foarte mult de pierdut. Fie ca pierzi 6 luni cautand o proprietate, ca sa iti dai seama dupa aceasta perioada de cautari ca ar fi o alegere gresita, fie ca achizitionezi o proprietate care nu raspunde nevoilor tale si va trebui sa investesti ulterior timp si bani in vanzarea ei si achizitionarea altei proprietati, te afli intr-o situatie dificila din cauza faptului ca nu ai facut primul pas asa cum trebuie.
Si exemple pe aceasta tema pot fi multe, incepand cu zona, tipul proprietatii, buget, etc. pana la facilitatile complexului rezidential.
Pentru cei care isi doresc sa faca o investitie prin achizitionarea unui apartament pretabil inchirierii acest prim pas este si mai complex trebuind a fi identificate nu doar nevoile proprii, ci si segmentul de chiriasi caruia doreste sa se adreseze locuinta. Despre acest subiect intr-un material viitor!